Afectați de poziția pe care s-a clasat formația lor la finalul acestui sezon (locul III), șefii steliști s-au făcut luntre și punte pentru a da o lovitură de imagine cu semnificații multiple și l-au adus pe Vlad Hagiu (45 de ani). Injectat cu microbul antrenoratului imediat după retragerea din apă, petrecută în 2004, ex-selecționerul nu poate sta departe de munca de care s-a „contaminat“ în urmă cu patru ani. Ofertat de Dinamo în toamna anului trecut, pentru a conduce trupa din „Ștefan cel Mare“ concomitent cu naționala, Hagiu a declinat propunerea argumentând că vrea să se axeze doar pe activitatea de la prima reprezentativă. Decizia luată s-a întors ca un bumerang împotriva golgheterului de la Mondialul din 1991, iar șefii formației roș-albe nu i-au mai întins o mână după coșmarul de la Oradea. Au făcut-o însă prea târziu, atunci când rivala de moarte se înțelesese deja cu omul care a făcut să se audă de polo-ul românesc în lume.
Un aport decisiv în atragerea fostului selecționer l-a avut, se pare, omul de afaceri Florian Niță, bun prieten cu Hagiu și unul dintre sponsorii grupării „militare“, iar ieri, conform unor apropiați ai comandantului clubului, George Boroi, cele două părți ar fi ajuns la un acord. „E adevărat, sunt în tratative, dar nu am semnat nimic, pentru că sunt încă angajat al federației”, a declarat Hagiu, care va colabora cu Ionuț Angelescu.
"Nu contează unde am jucat, eu rămân un antrenor profesionist" – Vlad Hagiu, antrenor 4 este locul pe care a terminat România, cu Hagiu pe bancă, la CE 2006
10 titluri de campion a câștigat Vlad Hagiu cu Dinamo în perioada 1979-1996
1 Fostul „șeptar” e lider la capitolul selecții la națională (400) și la goluri marcate (1.030)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER